A fost odată un baiețel căruia îi era tare frică de întuneric. De fiecare dată când se lăsa seara și mama lui îi pregătea patul de somn, copilul începea să plângă. Știa că iar o să fie singur, în întuneric. Chiar dacă părinții îi lăsau veioza de lângă pat aprinsă, chiar dacă stăteau cu el până când se așeza în pat, de fiecare dată se trezea în somn cu lumina stinsă și începea să țipe. Adormea numai când ajungea iar în patul părinților și dormea cu ei. Dimineața, trezirea copilului era un adevărat coșmar pentru toți. Părinții erau obosiți, iar cel mic nu reușea să-și deschidă ochii și să-l alunge pe moș Ene.

Într-o noapte, când copilul iar se trezi din somn speriat că e singur în întuneric, nu mică i-a fost mirarea să observe o mică steluță pe cer, de pe geamul din cameră. O steluță care strălucea și părea că vrea să vorbeasca cu el.

-    De ce ți-e frică de întuneric? Îl întrebă steluța pe copil.

-    Pentru că pot să apară monștrii și să-mi facă rău, răspunse copilul.

-    De ce ar vrea cineva să-ți facă ție ceva rău? Ai greșit cu ceva?

-    Nu, părinții chiar îmi spun că sunt cuminte, la fel și ceilalți, mă laudă, spuse copilul.

-    Și atunci, de ce crezi că ți-ar vrea răul cineva în noapte?

-    Nu știu.

-   Noaptea n-ar trebui să-ți fie frică deloc, chiar dacă este întuneric. Soarele e obosit după o zi întreagă de muncă de aceea se duce la culcare, deodată cu tine. Însa el își lasă paznici vrednici pe cer care să-i ajute pe oameni să se descurce în noapte, spuse steluța. În plus, fiecare dintre noi, steluțele de pe cer, suntem noapte de noapte alături de copii, să le veghem somnul și să avem grijă ca nimic rău să nu li se poată întâmpla.

-    Tu ești prietena mea? Întrebă copilul. Ți-a cerut Soarele să ai grijă de mine?

-  Sigur că da, răspunse steluța. Numai că tu, de fiecare dată ești atât de fricos și înspăimântat când rămâi singur în noapte, încât nu te-ai uitat măcar o dată pe cer să vezi că eu apar de fiecare dată ca să te protejez și să-ți fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta și astfel mi-a dat în această seară puterea de a vorbi. Și vreau să-ți spun că nu trebuie să-ți fie frică noaptea. Eu voi fi mereu lângă tine și-ți voi veghea somnul. Eu îți voi fi aproape și-ți voi aduce numai vise frumoase și liniștite. Chiar dacă în celelalte seri n-am să-ți mai pot vorbi, spuse steluța, să știi că tu poți să-mi spui  orice. Te voi asculta și-ți voi răspunde prin licăririle mele.

-    Asta înseamnă că suntem prieteni? Întrebă copilul.

-    Cu siguranță, da.

-    Pentru totdeauna?

-    Da, răspunse steluța.

-    Și vei fi mereu lângă mine seara?

-    Exact. De aceea atunci când simți că îți este frică în întuneric, amintește-ți că eu sunt lângă tine și am grijă de tot ce ți s-ar putea întâmpla. Și acum, fugi la somn. Mâine mergi la grădiniță.

-    Îți mulțumesc că ești lângă mine. Promit să încerc să nu-mi mai fie frică de întuneric, spuse copilul.

Din acea seară, copilului nu i-a mai fost frică să meargă la culcare. A cerut chiar să i se inchidă veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam, steluța. Îi spunea în fiecare seară somn ușor, înainte de a-i transmite câteva din gândurile lui. Îi povestea faptele bune pe care le-a făcut pe parcursul zilei, își recunoștea greșelile și adormea apoi împăcat că are un prieten care îl poate proteja indiferent de ce s-ar putea întâmpla.

Eu sunt eu.

În toată lumea nu mai există nimeni exact ca mine.

Există oameni care au nişte părţi asemănătoare cu ale mele dar nu seamănă cu mine perfect. De aceea tot ce vine din mine îmi aparţine numai mie, pentru că doar eu am hotărât aşa.

Eu îmi aparţin cu totul – 

 corpul meu cu tot ceea ce face el;

 mintea mea cu toate gândurile şi ideile;

 ochii mei cu toate imaginile pe care le văd;

 sentimentele mele oricare ar fi ele – furie, bucurie, dragoste, frustrare, dezamăgire, nerăbdare;

 buzele mele şi toate cuvintele rostite – politicoase dulci şi aspre, corecte sau incorecte;

 glasul meu răspicat sau şoptit;

toate faptele mele fie că includ pe alţii sau numai pe mine.

Am propriile mele fantezii, propriile mele vise, speranţe şi spaime.

Am propriile mele triumfuri şi succese, dar şi propriile eşecuri şi greşeli.

Pentru că eu îmi aparţin mie, mă pot cunoaşte îndeaproape. Făcând acest lucru mă pot iubi şi pot fi prietena tuturor părţilor care mă alcătuiesc. Numai atunci o să pot să le fac pe ele să lucreze pentru propriul meu interes.

Ştiu că există anumite aspecte legate de mine care mă derutează, iar altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât sunt prietenoasă cu mine însumi, pot căuta curajoasă şi plină de speranţă modalităţi de a afla mai multe despre mine.

Oricum aş arăta şi m-aş auzi, orice aş spune şi aş face, şi orice aş gândi şi aş simţi la un moment dat, mă reprezintă întru totul pe mine. Clipa aceea este autentică şi mă arată pe mine cum sunt în acel moment.

Când revăd mai târziu cum am arătat şi cum m-am auzit, ce am spus şi ce am făcut, cum am gândit şi ce am simţit, am senzaţia că multe părţi nu mi se potrivesc. Atunci las, trec peste aceste părţi, păstrându-le doar pe acelea care mi se potrivesc şi încercând să inventez altele noi în locul celor abandonate.

Văd, aud, simt, gândesc, spun şi fac. Posed instrumentele de a trăi, de a fi alături de ceilalţi, de a realiza ceva bun şi de a  găsi un rost şi o ordine în mulţimea de oameni şi de lucruri din afara mea.

Eu îmi aparţin mie şi mă pot construi.

Eu sunt eu şi mă simt bine.

 Virginia Satir

• Dezvoltă-ți autenticitatea: nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți.

• Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți: renunță la perfecționism.

• Dezvoltă-ți reziliența: combate-ți apatia și sentimentul de neputință.

• Dezvoltă-ți sentimente de recunoștință și bucurie: îndepărtează fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește.

• Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți: renunță la nevoia de certitudine.

• Dezvoltă-ți creativitatea: nu te mai compara cu alții tot timpul.

• Dedică mai mult timp jocului și odihnei: nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii.

• Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște: renunță la anxietate ca stil de viață.

• Dedică-te muncii care are sens pentru tine: nu te mai îndoi de propria persoană și nu încerca mereu să te conformezi așteptărilor celorlalți.

• Râzi, cântă și dansează: nu mai încerca să pari tare și stăpân(ă) pe situație.”

 Brene Brown

A fost odată ca niciodată un băiat, pe care părinţii l-au numit Matei. La puţină vreme după ce a venit pe lume, Matei a fost invitat de câtre familia sa într-o încăpere foarte specială. În acea cameră se aflau jucării şi mâncâruri bune. Acolo era şi un spaţiu pentru dormit, activităţi şi jocuri educative care să îi satisfacă aproape orice nevoie a lui Matei.

Încăperea era una foarte veselă. Când era foarte mic, cineva, poate părinţii lui, i-au spus lui Matei câ va trăi foarte mult timp în această cameră îi apoi, când va deveni adult, se va muta bucuros intr-o alta.

Intr-una din zile Matei a observat o uşă la capătul camerei.

- De ce se află acea uşâ în camera mea? Eu nu o folosesc niciodată! i-a Întrebat pe cei din jur.

- Aceea este o uşă dincolo de care noi toţi trebuie să trecem, dar tu nu va trebui să mergi decât peste foarte multă vreme, i-a răspuns unul dintre părinţi. Nu ai de ce să te gândeşti la acest lucru acum. Este o uşă la care te poţi gândi atunci când vei fi foarte bătrân.

Aşa că, Matei nu s-a mai gândit la ea. Se juca şi râdea. Se distra şi Învâţa. Era foarte bucuros atunci când se afla În camera ce reprezenta practic tot universul său.

Într-o zi, o femeie bătrână şi înţeleaptă l-a vizitat pe Matei. I-a cerut voie să se aşeze pentru a discuta o problemă serioasă.

- Îţi aminteşti că ai pus întrebări în legătură cu uşa care se află la capătul camerei? l-a Întrebat ea.

- Da, îmi amintesc, i-a răspuns Matei în timp ce se juca. Dar încă nu sunt nevoit să mă gândesc la uşa aceea, pentru că nu trebuie să trec dincolo de ea decât peste foarte mult timp.

Nancy Davis

Să avem curaj înseamnă să dispunem de punctele noastre forte, de tăriile noastre. Aceste puncte forte le descoperim atunci când trăsăturilor noastre de caracter le atribuim o acțiune îndreptată către noi înșine și către ceilalti, o acțiune pozitivă și utilă.  

Dacă nu suntem persoane obișnuite să încurajăm, putem deveni astfel, exersând mijloacele constructive sau utile socialîn relațiile cu ceilalți.

Curajul ne motivează și ne ajută în depășirea provocărilor vieții, să ne ridicăm atunci când cădem și să o luăm de la capăt.

’’Așa cum planta are nevoie de apă, tot așa copiii au nevoie de încurajare.’’ 

Modalitățti de a încuraja copiii:

1.  identificarea acestor puncte forte pe care le dovedesc copiii

2.  eliminarea recompenselor și pedepselor

3. modelarea empatiei: când luăm cunoștință de descurajarea lor, putem să îi încurajăm recunoscându-le sentimentele, fără însă a le scuza comportamentul.

4. acordarea ajutorului la nevoie si nu exagerat, dezvoltându-le astfel independența, stima de sine, asumarea responsabilității.

5. împărțirea sarcinilor complexe pe bucățele

6.  acordarea unu feedback pozitiv

7.  căutarea logicii din spatele greșelilor- căutarea îmbunătățirii, aprecierea efortului, etc.

8.  acordarea ajutorului pentru a învăța din greșelile facute

Corectare greșelilor e chiar mai importantă decat greșeala în sine.

9. eliminarea dezaprobării și denigrării

Criticismul aduce de obicei sfaturi pe care nu le-ai cerut și nu le-ai vrut.

10. exprimarea încrederii în copii.

Bibliografie: De ce are nevoie un copil pentru a reuși- Bettu Lou Bettner and Amy Lew.

Renunțarea la obsesia contemporană de succes și eșec este al treilea pas spre eliberarea noastră de la recunoașterea inferiorității. Nimeni nu poate fi sigur de un succes continuu; nimeni nu garantează contra eșecului. 

Totuși simțim că poziția noastră socială este atât de nesigură încât ne este foarte mare teamă să facem greșeli. Dar este omenește să facem greseli; și este omenește imposibil să evităm să le facem.

Firește că trebuie să facem un efort rezonabil să evităm a face greșeli, dar lipsa de încredere în capacitatea noastră de a evita greșeli umilitoare și frica de consecințe sunt de multe erori inutile. Noi toti ne mișcăm în direcția previziunilor noastre, plăcute sau dureroase.

Dacă ne-am putea accepta greșelile din drumul nostru fără frica stării de eșec, am putea fi pregătiți să realizăm mai bine ceea ce facem și așa am face mai putine greșeli.

În orice caz, este mai puțin important ce greșeli facem decât ce vom face după ce am făcut aceste greșeli. Dacă nu permitem să fim descurajați, rusinați, umiliți, putem să ne folosim resursele pentru a ne îndrepta greșelile, uneori cu rezultate mai bune decât dacă totul ar fi mers bine de la început. 

În mod contrar, așezam prea sus răsplata unui “succes”. Punerea accentului pe succes și teama de eșec merg împreună: concentrarea noastră pe succes împiedică realizările noastre deoarece aceasta ne amenință cu eșecul. În loc să ne străduim “sa nu scăpăm mingea din vedere”, suntem consternați de ideea că prestigiul poate fi spulberat dacă nu avem succes.

Ne pierdem bucuria de a trăi, plăcerea de a face lucruri. Deși credem că preocuparea noastră ne simulează capacitățile, de fapt le micșorează, și îngrijorarea ne limitează satisfacția la acele momente trecătoare și rare când succesul este atins.

Inserarea chestiunii de succes sau eșec în orice activitate face din aceasta activitate un risc. Imediat ce cineva își distrage atenția de la o sarcină să se intrebe: “Cum mă descurc?”, el își ia concentrarea și energia de la acea sarcină și le îndreaptă către întrebarea despre propria sa competență sau deficiență.

Cea mai bună motivație pentru a face un lucru bine este satisfacția de a o face.

fragment din ''Egalitatea Socială de Rudolf Dreikurs''

O poveste despre lipsa de comunicare și relaționare

Un om se scufundase într-o mlaștină în partea de nord a Persiei. Numai capul îi mai iețea încă din mocirlă. Striga din toate puterile după ajutor.

Curând se adună o mulțime de oameni la locul accidentului. Unul se hotărî să încerce să îl salveze pe bietul om. „Dă-mi mâna, îi striga. Te scot eu din mlaștină”. Dar cel vârât în noroi continua doar să strige după ajutor și nu făcea nimic să-i ingaduie celuilalt să-l ajute. „Dă-mi mâna” îi ceru omul de mai multe ori. Dar răspunsul era mereu doar un strigăt jalnic după ajutor.

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă, vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou, ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept, din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBĂ LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac in această lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea, după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului – dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.

Anii au trecut. Într-o zi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea, de ceea ce îmi scapă; ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise bătrânul. Foloseşte-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete. Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi, pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii – dar şi de durere, necazuri şi frustrări.

Prin urmare. se ridică contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta a fost a doua luptă a sa.

Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu, pe acest drum?

- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă pe tine însuţi, în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.

Caută să pătrundă în interiorul său, să-şi repare imperfecţiunile şi defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.

După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu, pe acest drum?

- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.

- Aşa este, spuse bătrânul.

- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.

- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.

Prinţul se mira că n-a vazut aceste cuvinte, atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.

În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitările.

Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.

Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat în plus, pe acest drum?

- Am învăţat că a urî sau a detesta o parte din mine, înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa – pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar, spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.

Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:

- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată, pe acest drum?

- Am învăţat că, fiind în acord şi armonie cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.

Continuând drumul, Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA.

Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.

Şi totuşi, era aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?

- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată; când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o condiţie.

- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!

Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

“Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.

Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”

 Lao Tzu

"Nu poți sta la geam și să te vezi trecând strada singur."Milton Erikson

Imaginați-vă un scaun cu patru picioare. Se află într-un echilibru perfect, poate susține aproape orice greutate și poate fi folosit în loc de scară când vrem să ajungem într-un loc înalt și greu accesibil, ca masuța pentru cafea atunci când nu avem una, masa pentru laptop, cuier atunci când suntem prea leneși să punem haina la locul ei... Are atât de multe întrebuințări și suntem atât de obișnuiți cu scaunul încât nu îi mai acordăm importanța necesară, este doar un obiect. Nu-i așa?

Dacă unul dintre aceste picioare este mai scurt, se rupe sau lipsește din varii motive echilibrul scaunului nu mai este același. Scaunul se clatină, nu mai poate susține nici măcar greutatea unei pisici iar în cele mai multe cazuri nu mai este nici macar reparat, ci pur și simplu aruncat și înlocuit cu unul nou.

Dar ce ar fi dacă am da câte un nume fiecărui picior al scaunului? Să zicem Atenție, Afecțiune, Aprobare și Apreciere. Și ce ar fi dacă acel scaun am fi chiar noi? Atunci când Atenție, Afecțiune, Aprobare și Apreciere sunt îngrijite și păstrate în proporții echilibrate, și noi suntem în echilibru. Putem avea astfel relații familiale, profesionale și sociale sănătoase și de lungă durată, suntem fericiți și putem face față cu succes oricărei încercări negative din viața noastră.

Când una dintre aceste nevoi lipsește sau nu este satisfacută la un nivel optim, noi, scaunul, ne dezechilibrăm, cădem, ne rupem... Sunt momente în care nu putem numi exact care dintre picioare lipsește sau este mai scurt dar simțim că ceva nu este în ordine, că ne este mult mai greu să facem față problemelor sau să găsim soluții pentru rezolvarea acestora. În aceste situații este necesară reparația și nu aruncarea. Suntem oameni, avem nevoi, dorințe, visuri, sentimente, planuri de viitor...

Avem familie, prieteni, o slujbă... Lipsa unui picior duce la un dezechilibru care ne afectează relațiile cu cei dragi. În astfel de momente de cumpănă din viața noastră este recomandat să apelăm la ajutorul familiei, al prietenilor, duhovnicului sau al consilierului psihologic.

Rușinea de "ce o să zică X sau Y" nu face altceva decât să adâncească și mai mult dezechilibrul creat, ne obligă să depunem și mai mult efort în intenția de a sta drept, să ne obosească și, într-un final, să ne darame la pământ fără niciun semn de avertizare.

Atelier de Dezvoltare Personală Ploieşti

Ce înseamnă Dezvoltare Personală?

Dezvoltarea Personală vă oferă răspunsurile la întrebările:

CINE SUNT?

CUM GÂNDESC?

CE SIMT?

CUM ACŢIONEZ?

În atelier, vom discuta şi despre cum să facem faţă cu curaj provocărilor vieţii.

Modul în care noi acţionăm determina rezultatele pe care le obţinem de la viaţă.

Dezvoltarea Personală este despre cunoaşterea resurselor, puterilor personale şi despre cum să le folosim în scopul îmbunătăţirii vieţii personale.

De ce să vii? De ce dezvoltare personală?

Vei învăţa să:

• cunoşti cum gîndeşti, ce simţi, cum acţionezi

• ai  încredere în forţele proprii

• înveţi să te adaptezi mai bine schimbărilor

• îndrăzneşti să trăieşti aşa cum doreşti

• îţi cunoşti limitele personale

• te accepti aşa cum eşti imperfect, unic

• poti sa fii tu însuţi/însăţi, autentic

• nu îţi fie teamă sa fi judecat, etichetat

• îi cunoşti mai bine ceilalţi, cunoscându-te pe tine însuţi/însăţi

• ai curaj în a acţiona către scopurile propuse

• îţi cunoşti mai bine corpul şi ce doreşte el să îţi transmită prin boli, dureri

• devii persoana care îţi doreşti cu adevarat

• îţi dezvolţi interesul social.

Cine poate veni la atelier? Grupul va fi format din adulţi,  maxim 6 persoane.

Costuri:  50 lei / şedinţa de 2 ore.

Programul desfăşurării întâlnirilor: vineri orele 18.00-20.00 şi

                                                          sâmbăta orele 12.00-14.00

Prima întălnire: 03 octombrie 2014

Moderator: Marina Sasu Psihoterapeut

Cum mă înscriu? Trimite un e-mail la adresa: office@psihocabinetmarinasasu.ro                                    sau

                              sună la tel. 0726.380525.

Vă aşteptăm! 

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat important, este să ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.

Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Cabinetul Individual de Psihologie Marina Sasu Invită

Părinți- Bunici- Bone

Sâmbăta 6 Septembrie 2014  orele 16.00 la

Educație Parentală

Nu ne putem proteja copii de viață, de aceea cel mai important este să îi pregătim pentru ea.

A fi părinte este cea mai importantă responsabilitate pe care o poate avea cineva în timpul vieții.
De aceea, prin întâlnirile noastre săptămânale, veți învăța cum să creșteți, ca și părinți, alături de copiii voștri.

Scopul întâlnirilor noastre: discutarea aspectelor științifice ale creșterii copilului și oferirea unui mediu de susținere parentală.
Beneficii:
• oferirea de educație, sprijin și înțelegere în vederea satisfacerii nevoilor fundamentale ale copiilor: nevoia de a aparține, nevoia de a conta, nevoia de a fi capabil și nevoia de a fi încurajat.
• consolidarea relației părinte-copil
• dezvoltarea respectului reciproc și a interesului social
• oferirea și primirea sprijinului și înțelegerii celorlalți părinți care trec prin aceleași experiențe.
Despre ce vom discuta-  2 teme/întâlnire.
Exemple de teme:
• încurajarea copilului
• evitarea pedepsei și recompensei
• utilizarea consecinței logice și naturale
• fermitatea fără dominare
• respectarea copilului
• inducerea respectului pentru ordine
• eliminarea criticii și minimalizarea greșelilor
• menținerea rutinei
• câștigarea cooperării
• retragerea din conflict.
Frecvența întâlnirilor: 1 ședință/ săptămână timp de 2 ore
Numărul de locuri disponibile: 10 (parinti, bunici, bone)
Locație: Ploiesti
Taxa de participare: 50 RON/persoana.
Înscrierile Și detaliile legate de această întâlnire:
email office@psihocabinetmarinasasu.ro 
site www.psihocabinetmarinasasu.ro
mobil 0726.380.525.  
Vă așteptam cu drag!

O poveste despre cum aflăm adevărata noastră valoare

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.

- Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:

- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.

În Grecia antică (469-399 î.Hr.), Socrate a fost foarte apreciat pentru înţelepciunea lui. 

 Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștința, care alerga spre el agitat şi care i-a spus:  

 - Socrate, ştii ce-am auzit, tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?  

 - Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei.  

 - Trei?  

 - Aşa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui.

 Ce este psihoterapia?

Multe persoane evită psihoterapia datorită unor idei preconcepute, a costurilor sau din lipsa informațiilor referitoare la acest serviciu, precum și a confuziei între profesiile de psiholog, psihiatru, psihoterapeut.

Înainte de a decide dacă psihoterapia este pentru voi, ar fi bine să fiți informați. 

Deși familia sau prietenii vă pot ajuta să vă simțiți mai bine sau chiar vă pot oferi un sfat bun pentru schimbare, aceasta modalitate nu este psihoterapie.

Psihoterapia este o relație profesională între un terapeut și un client, care se bazează pe principii terapeutice, structura și tehnică. 

Psihoterapia este ’’un dans in doi’’. Respectul mutual, empatia, confidențialitatea, cooperarea, spontaneitatea, sinceritatea sunt elementele de bază pe care le folosim în relația terapeutică.

În cadrul terapiei vom obține, prin relația terapeutică corectarea convingerilor de bază formate în copilarie și vom găsi noi soluții, oferindu-ți o alternativă asupra vieții față de cea pe care o ai deja și în care TU EȘTI SPECIALIST, vom îmbunătăți funcționalitatea ta în viața familială, individuală și sociala-vom îmbunătăți relațiile din viața ta.

În curtea găinilor, cocoșul era atât de bolnav încât nimeni nu ar fi putut conta pe cântecul lui a doua zi dimineața.

Găinile erau foarte îngrijorate că soarele nu va mai răsări dacă domnul și stăpânul lor nu-l va soma să apară.

Găinile, vezi, credeau că soarele răsărea în fiecare dimineață, doar pentru că cocoșul cânta. Ziua urmatoare le-a vindecat de superstiția lor.

Sigur, cocoșul era înca prea bolnav și prea răgușit pentru a cănta, dar soarele a răsărit oricum; cursul său nu era afectat de nimic.

(basm persan dupa Abdu"l-Baha)

1. Construiți pe punctele lui forte.

"Uitați-vă la lucrurile bune, inclusiv la eforturile lui.

 2. Nu îi evidențiați sarcinile.

"Nu criticați, nu cicăliți sau nu vă plângeți de ceea ce ar fi trebuit să facă.

 3. Arătați-i aprecierea voastră.

 Îmi place  să ascult melodiile pe care le cânți. "Apreciez modul în care ai așezat masa și în care ai făcut salata; ajutorul tău face ca pregătirea cinei să fie mult mai ușoară."

 4. Fiți prietenoși. "Un prieten împărtășește și ascultă: "Pari tulburat; dorești să vorbim?"

 5. Arătați-i afecțiunea voastră. "Un sărut, o îmbrățisare, sau un braț în jurul umărului îl face pe copil să simtă că-l placeți."

 6. Sugerați pași mici în realizarea unei sarcini.

"Întreaga sarcină poate părea prea solicitantă. Oferiți porții mici de alimente unui consumator pretențios."

 7. Petreceti timp jucându-vă cu copilul. "Prin joc, puteți construi o relație bună.’’

 8. Utilizați umorul."O ocheadă, un joc de cuvinte sau un râs sincer poate încălzi relația. Râdeți mereu cu copilul, nu la el.

 9. Observați o încercare de a face o sarcină.

"Recunoașteți-i efortul, chiar dacă sarcina nu este bine făcută."

10. Deveniți pe deplin conștienți de interacțiunea dintre voi și copilul vostru.

țiRăspundeți  provocărilor vieții cu arta râsului..

Învățați să râdeți de la copiii mici, gândind la fel cum gândeau ei, visând la fel ca ei, jucându-vă jocurile lor.

Adoptați o atitudine jucaușă față de problemele lumii exterioare, nu le înfruntăți cu înversunare.

Folosiți-vă de râs ca de o supapă de siguranță pentru a vă menține sănătoși și relaxați.

Nu uitați să râdeți chiar și în cele mai tensionate situații, ca să mai salvați ce se poate din ziua respectivă; râsul calmează starea de spirit și alină nervii întinși prea tare.

Priviți partea amuzantă a dificultăților prin care treceți;  secretul râsului este contemplarea impersonală și detașarea.

Mai presus de toate învățați să râdeți de voi înșivă; abordați fiecare zi cu simțul umorului.

Râsul este cel mai bun medicament pentru a putea duce o viață fericită și îndelungată. Cine râde... trăiește!

Cine este cel mai fericit dintre oameni? Cel care prețuiește meritele altora, găsindu-și bucuria în plăcerea lor, ca și cum acestea i-ar aparține.

Obiectivul suprem al vieții nu este destinația ei, ci călătoria în sine.

Nu mai tânjiți după obiective, ci dupa acțiune.

Trăiți în prezent.

Bucurați-vă astăzi.

Bucurați-vă de ceea ce faceți.

Fiți fericiți și împăcați acum.

Cunoaștem cu toții oameni care trăiesc numai pentru proiecțiile lor de viitor. Ei urmează să facă mai multe lucruri mâine. Va veni un moment în viitor când vor fi fericiți. Atunci când vor avea tot ceea ce își doresc vor fi împăcați. Întreaga lor viață depinde de viitor.

Viața este o călătorie. Ce om ar putea face o călătorie până la unul din parcurile noastre naționale, ținându-și ochii închiși în fața tuturor frumuseților, a tuturor distracțiilor și a întregii fericiri care îi pot apărea pe drum, deopotrivă la dus și la întors acasă?

Fericirea noastră nu ar trebui să se cramponeze niciodată de realizarea unui obiectiv. Ea trebuie descoperită în fiecare moment luminos de-a lungul drumului către realizare. Obiectivele noastre în viață nu ar trebui să fie altceva decât pietre de hotar către ceva mai înalt și mai nobil în lungul proces al dezvoltării de sine. Noi nu trebuie să ne oprim niciodată, nu trebuie să încetăm niciodată această creștere interioară.

Scritorul de Scrisori–The Letter Writer

• film sensibil, încurajator,  în urma căruia fiecare dintre noi rămâne cu ceva util vieții sale.

• film despre iubire necondiționată, ajutor la nevoie, empatie, contribuție și cooperare.

Un film care ne amintește de placerea de a scrie scrisori, de a primi și de a dărui o încurajare la momentul potrivit.

Fericirea

Fericirea vine din interior, spunea Osho și se răsfrînge către ceilalți.

Fericirea este contagioasă.

Fericirea înfrumusețează.

Cum poți fii fericit:

fii fericit cu tine însuți,

ai curajul de a fi imperfect,

dezvoltă-ți umorul,

trăiește în prezent,

bucură-te de compania familiei și a prietenilor,

încearcă să faci pe cineva fericit,

mulțumeste unei persoane,

zâmbește,

iubește,

iartă,

fii responsabil,

încurajează,

vizitează-ți părinții,

fii deschis la schimbare,

ai curajul de a–ți urma visele,

fii răbdator și înțelegător cu ceilalți.

Fericirea începe cu un gând pozitiv, continuă cu un sentiment pozitiv și se transformă în acțiune pozitivă.

Fericirea o găsim în lucrurile mârunte, în ceea ce ne face să zâmbim, să râdem, să iubim și să fim iubiți, în cooperare și contribuție, în deschiderea noastră față de ceilalți, în sentimentul de acceptare și apartenență al oamenilor.

Sensul Vieții

Viața are deja un sens: ție îți revine sarcina să îl descoperi

A fost odată un profesor de psihologie bătrân și înțelept, având experiența unei vieți îndelungate pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu.

Într-o zi, la unul din cursurile sale, a așezat pe biroul său un vas mare de sticlă și un săculet cu pietre de râu, după care s-a adresat elevilor săi cu urmatoarele cuvinte: ''Vom realiza azi un experiment''. După care a început să pună piatră după piatră în vas. După ce l-a umplut, a ridicat privirea spre auditoriu și a pus următoarea întrebare:'' Este plin vasul?'' Toată lumea a răspuns afirmativ. După câteva secunde a continuat:''Așa o fi?''

În societatea noastră, copiii sunt luați în îngrijire și protejați de către părinții lor. În adolescență, copiii încep să se confrunte cu momentul în care trebuie să aibă grijă de ei înșiși. Acesta este motivul pentru care adolescența poate fi dificilă.

În cazul în care un copil nu a fost instruit și pregătit în mod corespunzător pentru a fi autonom, se va retrage de la sarcina vieții de adult. Copilul continuă să reclame răsfăț și sprijin.

În adolescență, unii copii simt că se apropie lupta principală a vieții și intră într-o panică. Pentru acești copii, a fi responsabil, a fi de ajutor și a-i sustine pe alții pare a fi o cerere dură și imposibilă.

Traducere şi adaptare psiholog Marina Sasu

Rudyard Kipling

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ti timp să vezi durerea și lacrima arzând
Fă-ți timp să poti, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adâncimi de vis,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor!

"Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulesti, la stâlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! "   Ion Creangă

Copilăria reprezintă etapa fundamentală a vieţii în dezvoltarea personalității individului și aici se formează Stilul Vieţii- ce ghidează alegerile și percepțiile unui individ. Experiențele din copilărie nu sunt foarte importante- ce este important este percepția noastră față de aceste experiențe din copilărie.

"Stilul Vieții se bazează pe primii  patru sau cinci ani ai copilăriei. Această perioadă se încheie cu dezvoltarea deplină personală și cu fixarea ulterioară a atitudinii față de viață. Din acel moment, răspunsurile la întrebările impuse în viață nu sunt dictate de realitatea relațiilor în sine, ci de anumite atitudini automate pe care le numim stilul individual."Alfred Adler

Când te duci seara la culcare
Și-ți pui o mână sub obraz,
Să te întrebi cu-ngrijorare:
“Ce-am facut oare azi?”

O zi trecută fără fapte
Care să-ți fi rămas în minte,
În viața ta e ca o noapte
Sau ca un basm fără cuvinte.

Demostene Botez

Cabinetul Individual de Psihologie Marina Sasu

organizează

Grup de Sprijin și Educație pentru Părinți

A fi părinte este cea mai importantă responsablitate pe care o poate avea cineva în timpul vietți.

• oferirea de educație, sprijin și înțelegere în vederea satisfacerii nevoilor fundamentale ale copiilor: nevoia de a aparține, nevoia de a conta, nevoia de a fi capabil și nevoia de a fi încurajat.

• consolidarea relației părinte-copil

• dezvoltarea respectului reciproc și a interesului social

• oferirea și primirea sprijinului și înțelegerii celorlați părinți care trec prin aceleași experiențe.

Stima de sine înseamnă să dovedesc că sunt capabil(ă) de urmatoarele:

• Să spun ce gândesc.

• Să fac ce vreau.

• Să insist când mă lovesc de o dificultate.

• Să nu îmi fie rușine să renunț.

• Să știu că pot supraviețui eșecurilor mele.

• Să îndrăznesc să spun ,,nu" sau ,,stop".

                                                                  foto:Lucian Alecu

   

Rudolf Dreikurs

Aș dori mai întâi să vă explic ce înseamnă interesul social în opinia mea. Este o traducere insuficienta a cuvântului german Gemeinschaftsgefuehl, sentiment de comuniune socială, sentiment de apartenență. Acest sentiment de apartenență este foarte important.

(…) Putem spune că doar în masura în care o persoană simte că aparține este capabilă și dispusă să funcționeze pe deplin; este capabilă și dispusă să contribuie la a dărui și a primi.

traducere Marina Sasu

Rudolf R. Dreikurs

De-a lungul civilizațiilor, după câte știm, visele au fost luate în considerare cu mare interes. Lipsa de sens a lor a stimulat imaginația oamenilor. Simbolismul lor fantastic le-a făcut să pară mijloace ale puterilor supranaturale.

Încercările din trecut de a folosi visele pentru prezicerea viitorului și pentru scopuri similare neștiințifice, magice, au discreditat visele astfel încât nici o persoană serioasă și onestă nu le-a mai luat în seamă. Abia recent a recunoscut psihiatria modernă visele, ca o cale extrem de utilă de a explora viața interioară a unei persoane.

Analiza viselor este indispensabilă în psihoterapia modernă.

Disciplina pozitivă pentru prescolari

Nevoile copilului vostru sunt mai simple decât ați putea crede.

Ar trebui să fie îndeplinite toate nevoile reale.

În momentul în care îi dați copilului tot ceea ce vrea, se pot crea probleme uriaşe atât pentru copil cât și pentru voi, părinții.

Există totuși o diferență între dorințe și nevoi.

Copilul are nevoie de hrană, adăpost și de îngrijire (căldură și de securitate). Nu are nevoie de Ipod, televizor în dormitorul său sau de un camion monstru în miniatură pentru a se juca. Lui poate îi place să se uite la televizor, dar experții ne spun că orice fel de ecran la această vârstă (preșcolară) poate împiedica dezvoltarea optimă a creierului.

Disciplina pozitivă

Jane Nelsen 

Copiii indisciplinați sunt"copii descurajați", care au idei greșite cu privire la modul de realizare al scopului lor primar- să aparțină. Ideile lor greșite îi conduc către un comportament indisciplinat.

Nu putem fi eficienți doar dacă ne vom adresa mai degraba ideilor greșite decât comportamentului indisciplinat.

Utilizați îincurajarea pentru a ajuta copiii să simtă "că aparțin", astfel motivația pentru comportamentul indisciplinat va fi eliminată.

Sărbătoriți fiecare pas, mai degrabă în direcția îmbunătățirii decât concentrându-vă pe greșeli.

• Încurajați copilul!

• Evitați pedeapsa și recompensa.

• Utilizați consecința logică și naturală.

• Fiți fermi fără a domina.

• Respectați copilul.

• Induceți respectul pentru ordine.

Kay Kuzma

Maestrul Grădinar mi-a spus cândva:

„Lasă panseluțele să crească în grădina Mea.”

Apoi, mi-a înmânat cazmaua și a continuat:

„Ai grijă de ele până Mă-ntorc! Vin îndat’.”

„Dar, Doamne, eu nu știu cum să am grijă de ele.

Sunt atât de firave, atât de fragile. Și eu n-am mai avut niciodată panseluțe!

Încredințează-mi un trandafir – ghimpii îl vor proteja de nepriceperea și de stângăcia mea.

Încredințează-mi o lalea –

Povești cu Morală

Povestea lupilor

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.

Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…

Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:

“Şi cine va câştiga această bătălie?”

Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:

“Cel pe care îl hrănesc.”

"Semnul caracteristic de armonie dintre sexe este de prietenie. În relația dintre sexe, subordonarea este insuportabilă ca și in viața națiunilor.

Dificultățile și sarcinile care decurg din subordonare pentru ambele părți sunt atât de mari încât toată lumea ar trebui să acorde atenție acestei probleme. Aceasta zonă este atât de vastă încât cuprinde viața fiecarui individ.

Este atât de complicat, deoarece cultura noastră a responsabilizat copilul cu alegerea atitudinii față de viață într-un fel de opoziție față de celălalt sex. "

Cei doi factori care domină toate procesele psihologice sunt interesul social și lupta pentru semnificație. "

Cea mai importantă problemă de reținut este aceea a spiritului creator mereu activ, care se vede silit să rămână pe traiectoria stilului de viață infantil.

Aici se concentrează tot ceea ce în diferitele școli de psihologie poartă numele de instincte, impulsuri, sentimente, idei, acțiuni, atitudine față de plăcere și neplăcere și, în sfârșit, iubirea de sine și sentimentul de comuniune socială.

Dragostea, senzația de căldura este consecința unei relații bune, nu cauza ei.

Bunătatea presupune un respect autentic pentru o altă persoană. Nu are nevoie de prezentare.

A fi uman nu înseamnă a avea dreptate, a fi perfect - înseamnă a fi util,  a contribui, nu pentru sine, ci pentru alții.

Toate problemele noastre sunt problemele sociale.

Nici o problemă este prea grea odată ce aceasta este recunoscută ca o sarcină comună.

Dacă un copil traiește cu critică, învață să condamne

Dacă un copil trăiește cu ostilitate, învață să lupte

Dacă un copil trăiește cu ridiculizare, învață să fie timid.

Dacă un copil învață să se simtă rușinat, învață să se simtă vinovat.