Citate Alfred Adler (1870-1937)

Viața înseamnă să fii interesat de oameni, fiind parte a întregului, contribuind la bunăstarea omenirii.

Pericolul primordial în viață este să-ți iei prea multe măsuri de precauție.

Care este primul lucru pe care-l faci atunci când înveți să înoți? Faci greșeli, nu-i așa? Și ce se întâmplă? Faci alte greșeli, și când ai facut toate greșelile posibile fără să te îneci – și unele dintre ele repetându-le de câteva ori – ce descoperi? Că poți înota? Ei bine – viața este precum ai învăța să înoți! Nu-ți fie teamă să faci greșeli, pentru că nu este altă cale să înveți cum să traiești!

Dragostea, ca o sarcină de două persoane egale de sexe diferite solicită atracție fizică și mintală, exclusivitate, și o predare totală și definitivă. Soluția corectă a acestei sarcini a două persoane este binecuvantarea persoanelor interesate social, care și-au dovedit atitudinea necesară pentru a avea prieteni, de a fi pregătiți pentru o muncă obișnuită,  arătând devotament reciproc.

Curajul este important. Înseamnă să fii cooperant. În cooperare te vei simți mereu ca parte integrantă a întregului. Te vei simți acasă oriunde pe pământ. Vei avea curaj și nu vei căuta doar avantaje în viață, ci vei găsi plăcere în a rezolva dificultățile vieții. Trebuie să privim în viitorul umanității. Trebuie să ne instruim copiii să își ridice singuri atât povara cât și curajul. Nu trebuie descurajați. Trebuie să fie competitivi și să lucreze într-o manieră cooperantă. 

Este o greșeală comună să se considere ca toți copiii din aceeași familie se formează în același mediu. Bineînțeles, multe lucruri sunt la fel pentru toți din aceeași casă, dar contextul psihologic al fiecărui copil este unic și diferit de al celorlalți, datorită  succesiunii lor.

Stilul de viașă se bazează pe primii patru sau cinci ani ai copilăriei. Această perioadă se încheie cu dezvoltarea personală deplină și cu fixarea ulterioară a atitudinii față de viață. Din acel moment, răspunsurile la întrebările impuse în viață nu sunt dictate de realitatea relațiilor în sine, ci de anumite atitudini automate pe care le numim stilul individual. 

Odata ce stilul vieții s-a format, el nu se poate schimba decât dacâ persoana respectivâ întelege cu adevarat greșeala pe care a facut-o în utilizarea mediului sau / și a eredității. 

Dacă cineva poate fi prieten bun cu ceilalți oameni și contribuie la binele lor prin muncă utilă, printr-o căsătorie fericită, atunci nu se va simți niciodată inferior altora sau înfrânt de ei.

Copilul, în utilizarea influențelor care au acționat asupra lui atât din partea propriului corp cât și din mediul extern, depinde mai mult sau mai puțin atât de propria capacitate creatoare cât și de capacitatea sa de a ghici o cale.

În cazul copiiilor, cel mai bine le observăm caracterul în momente de tranziție, când încep să meargă la școală sau când se schimbă în mod brusc condițiile de acasă. Astfel se explică faptul că o eroare personală de adaptare-cum ar fi: dorința de a fi în centrul atenției, de a fi suprasolicitat, de a nu fi constrâns, inadecvat, etc - poate continua constant de-a lungul vieții.

Copilul se antrenează prin încercare și eroare, pe calea mai generala către un țel al perfecțiunii care se pare că îi oferă implinirea.

Sentimentul solidarități, al comuniunii sociale, este implantat de natura în sufletul copilului și nu părăsește individul decât sub acțiunea celor mai grave maladii ale vieții psihice. De-a lungul întregii vieți, acest sentiment este nuanțat, se restrânge sau se amplifică, în cazurile favorabile depășind cercul membrilor familiei, spre a cuprinde tribul, poporul, umanitatea. Poate să depășească chiar și aceste limite și să iradieze asupra animalelor, plantelor sau a altor obiecte, neînsuflețite, cuprinzând în cele din urmî cosmosul universal.

Jocurile imaginației…. pot fi folosite ca o ușă prin care să observăm funcționarea minții.

Speranța stă la baza oricărei schimbări. Fără speranță nu se trece la faptă.

Curajul, o atitudine optimistă, bunul simț și sentimentul de a fi acasă, ne va permite să ne confruntăm cu aceeași fermitate atât cu avantajele cât și cu dezavantajele.

Prima dovadă a sentimentului său social înnascut constă în căutarea timpurie a afecțiunii, care îl determină să caute apropierea de adulți.

Dragostea copilului este întotdeauna îndreptată spre ceilalți. Acest sentiment social rămâne pe tot parcursul vieții, schimbat, colorat, circumscris, în unele cazuri, se mărește și se extinde către alții, până când acesta atinge nu numai membrii familiei imediate, dar și familia sa extinsă, națiunea sa și, în final, întreaga omenire. De asemenea, se poate extinde dincolo de aceste limite și să se exprime față de animale, plante, obiecte fărăa viață și în cele din urmă față de întregul cosmos.

O minciună nu ar avea nici un sens decât dacă adevărul ar fi periculos.

Este mai ușor să lupți pentru principiile tale decât să traiești conform lor.